Vocea autorului (video)

Vocea pe care o folosești în redactarea lucrării tale este un element esențial în comunicarea cu cititorul.
Observăm uneori că studenților li se cere încă să nu își pună amprenta personală asupra scrierilor științifice, sub motivul că cercetarea lor nu va fi luată în serios.

Pentru a evita folosirea persoanei întâi („eu”), autorii recurg la diferite tehnici precum:

  • Folosirea persoanei întâi plural „noi”: „În această lucrare vom argumenta..”
  • Utilizarea de construcții la persoana a treia: „Autorul acestei lucrări..”
  • Evitarea subiectului şi personificarea lucrării: „Această lucrare prezintă…”, „Acest exemplu demonstrează…”, „Proiectul de față își propune”
  • Folosirea diatezei pasive/impersonale: „s-a demonstrat că..”, „au fost realizate cercetări privind…”.

Ultimele ediții ale diverselor ghiduri de scriere recomandă evitarea acestor structuri în lucările ştiințifice. Cu toate acestea, opiniile sunt în continuare împărțite. De aceea, atunci când alegi o anumită abordare în detrimentul celeilalte, trebuie să consulți profesorul coordonator sau editorul publicației.

Persoana

Dacă alegi să folosești diateza activă cu „eu” sau „noi”, îți recomandăm câteva moduri de scriere:

  • Evită începerea propozițiilor cu „Eu” sau „Noi” pentru a nu devia atenția de la subiectul științific, cu atât mai mult cu cât în limba română subiectul nu trebuie exprimat;
  • Evită folosirea lui „eu” sau „noi” când lansezi o ipoteză sau faci o presupunere, indiferent cât de justificată este aceasta. Afirmațiile tale se bazează pe logică, nu pe subiectivitate. Evită exprimări de tipul „Eu cred”, „Noi suntem de părere că”;
  • Evită folosirea lui „noi” care include şi cititorul. Într-un exemplu precum „Aici observăm evoluția stereotipurilor .” Folosirea lui „noi” marchează un ton didactic.

Diateza

Diateza activă este în prezent preferată în aproape toate domeniile ştiințifice. Este mult mai simplu şi natural să spunem:
 „ Am realizat o cercetare..”, și nu „O cercetare a fost realizată” sau
„În această lucrare prezint rezultatele cercetării”, și nu „Rezultatele cercetării sunt prezentate în această lucrare”.

Sursa:

  • Sword, H. (2012). Stylish Academic Writing. Cambridge: Harvard University Press.