Teza va surprinde ideea centrală a lucrării, reflectând sintetic punctul de vedere al autorului în raport cu tema de cercetare.
Teza este alcătuită din subiectul lucrării și comentariul personal (aprecierea critică).
Teza trebuie să fie captivantă, clară, concisă și controlabilă.
Tema primită: Demonstrați activitatea antimicrobiană a extractelor din plante.
Titlul: Uleiul esențial de cimbru, potențial antibiotic în tratarea stafilococului auriu
Enunțarea tezei:
Prima variantă: „Datorită activității antimicrobiene a extractelor din plante, uleiurile esențiale vor fi în curând acceptate tot mai mult în studiile clinice.”
Enunțarea tezei este captivantă? Da, poate fi captivantă, însă este o afirmație generală. Trebuie să restrângi subiectul și să îl exprimi mai clar.
A doua variantă: „Datorită activității antimicrobiene a extractului din cimbru, uleiul estențial de cimbru va fi în curând acceptat tot mai mult în studiile clinice.”
Enunțarea tezei este captivantă? Enunțarea tezei este clară? Da, este captivantă și deja este mult mai clară. Subiectul este restrâns, însă trebuie să îl limitezi și mai mult pentru a-l putea controla.
A treia variantă (corectă): „Datorită activității antimicrobiene a extractului din cimbru împotriva stafilococului auriu demonstrată în această lucrare prin analize de laborator, uleiul estențial de cimbru va fi în curând acceptat tot mai mult în studiile clinice.”
Enunțarea tezei este captivantă? Enunțarea tezei este clară? Enunțarea tezei este controlabilă? Da, este captivantă, este clară, este concisă și este controlabilă.
Ai un subiect și un comentariu (apreciere critică).
În inginerie, enunțarea scopului este esențială.
Enunțarea tezei: Motoarele electrice vor înlocui în curând motoarele clasice ale autovehiculelor.
Enunțarea scopului: Acest raport analizează viabilitatea motoarelor electrice ca alternativă la motoarele clasice ale autovehiculelor
Tema primită: Tehnici culturale menite să dezvolte atitudinea de protejare a naturii în rândul generației Z.
Titlul: Poteca tematică, emoție estetică și valoare culturală
Enunțarea tezei:
Prima variantă: „Crearea de poteci tematice conduce la dezvoltarea culturii ecologice.”
Enunțarea tezei este captivantă? Da, poate fi captivantă, însă este o afirmație generală. Trebuie să restrângi subiectul și să îl exprimi mai clar.
A doua variantă: „Crearea de poteci tematice trezește emoția estetică care conduce la apropierea copiilor de natură și la dezvoltarea culturii ecologice.”
Enunțarea tezei este captivantă? Enunțarea tezei este clară?
Da, este captivantă și deja este mult mai clară. Subiectul este restrâns, însă trebuie să îl limitezi și mai mult pentru a-l putea controla.
A treia variantă (corectă): „Crearea de poteci tematice precum Poteca fluturi și flori, cu accent pe valoarea estetică a speciilor de plante și animale, trezește emoția estetică care conduce la apropierea copiilor de natură și la dezvoltarea culturii ecologice.”
Enunțarea tezei este captivantă? Enunțarea tezei este clară? Enunțarea tezei este controlabilă? Da, este captivantă, este clară, este concisă și este controlabilă. Ai un subiect și un comentariu (apreciere critică).
Sursa:
Lunsford, A.A. (2015) The St. Martin’s Handbook. Boston: St. Martin