Definirea obiectivelor

Indiferent de cât de ambițios ar fi proiectul tău de cercetare, trebuie ca mai întâi să te asiguri că preocupările tale sunt semnificative, relevante și actuale. Mai exact, ele trebuie să contribuie la un progres oricât de mic în domeniul de cercetare ales, participând constructiv la conversația academică globală. Asta înseamnă că într-o lucrare de cercetare nu este suficient să îți prezenți punctul de vedere, ci trebuie să îl prezenți ca pe un răspuns sau reacție necesară la ceea ce s-a spus în literatura de specialitate.

Deși nu ți se poate impune să fii la curent cu tot ce se scrie într-un anumit domeniu de specialitate, documentarea trebuie să fie suficient de atentă și cuprinzătoare pentru a evita situațiile în care ipoteza ta de lucru (ideea principală) a fost deja demonstrată. În acest caz, ignoranța nu reprezintă o scuză.

În toate domeniile, originalitatea unei lucrări se poate reflecta nu numai în teza propriu-zisă, ci și în metodologie, în structură, în design-ul experimentelor și al raționamentelor prin care am ajuns să o formulăm etc.

O lucrare academică bună nu trebuie să producă o schimbare radicală în felul în care comunitatea academică se raportează la un anumit subiect. Esențial este ca opiniile înaintate să fie întemeiate pe o înțelegere solidă a dezbaterii academice care se poartă într-un anumit domeniu. Așadar, miza principală a oricărei cercetări academice constă în a îl convinge pe cititor de validitatea punctului tău de vedere printr-o lucrare bine documentată, coerentă și structurată logic.

Tipuri de obiective

  • Definirea implicațiilor unui fenomen complex;
  • Clasificare (categorizare);
  • Comparație: Ilustrarea similitudinilor și a diferențelor între fenomene, teorii, opere etc.;
  • Evaluare: Stabilește valoarea unei teorii, a unor opere în raport cu niște criterii date;
  • Propunere: Sugerează o intervenție necesară sau soluție pentru o problemă identificată.

Sursa:

  • University of Texas